Descarcă

Adlan Shishkhanov. Desculţ prin iarbă

Este economist de profesie, are afaceri în mai multe regiuni ale lumii, îi plac cartofii prăjiţi, dar nu prea are timp să-i gătească singur. Are trei copii pe care îi adoră, este foarte prietenos şi comunică foarte mult cu fotbaliştii din clubul pe care îl conduce. S-a mutat la Chişinău pentru că aici are parte de mai multă linişte şi îşi permite să meargă desculţ prin iarbă, la fel ca în copilărie.

Vă mai amintiţi prima dvs. vizită în ţara noastră şi primele impresii?
De prin 1994 petrec destul de mult timp în Odessa. Când am fost la Chişinău prima dată, acum trei ani, m-am gândit că e o Odessă mai mică, doar că fără mare. Am venit la invitaţia lui Gabriel Stati şi am avut parte de o primire foarte călduroasă. Am făcut cunoştinţă cu mulţi dintre prietenii lui, care între timp au devenit şi prietenii mei.

Am înţeles că aveţi o prietenie foarte strânsă cu Gabriel Stati. De cât timp vă cunoaşteţi?
Da, într-adevăr, suntem prieteni foarte buni. Ne-am cunoscut acum patru ani, tot la Odessa. Astăzi pot spune cu toată convingerea că el îmi este un prieten adevărat. Este omul cu care pot să discut orice, să-i cer un sfat sau pur şi simplu să ne petrecem timpul plăcut. Deşi ambii suntem oameni de afaceri, pilonul prieteniei noastre sunt calităţile omeneşti. O zicală spune că „Puterea bărbatului stă în prietenii pe care îi are”. Dacă e adevărat, atunci pot spune că după ce l-am cunoscut pe Gabriel, am devenit mai puternic. 

Cum s-a întâmplat să cumpăraţi FC Dacia, a cui a fost ideea? Aţi mai analizat şi alte cluburi din Moldova?
Gabriel nu căuta un cumpărător pentru club. Echipa nu a fost niciodată o povară pentru el. Pur şi simplu a remarcat pasiunea mea pentru fotbal şi mi-a propus să atrag atenţia la evoluţia echipei. Am mers la meciul Dacia-Zimbru din septembrie 2008. Nu mă interesau alte echipe, FC Dacia mi-a lăsat o impresie foarte bună şi îmi dădeam seama că această echipă este formată cu oameni de încredere din anturajul lui Gabriel, care, de altfel, a devenit Preşedinte de Onoare al Clubului. El se interesează de ceea ce se întâmplă în club, vine cu plăcere la meciurile echipei, urmăreşte evoluţia ei, dar probabil îşi face griji mai mult pentru mine. Eu sunt o persoană impulsivă, cred că asta aş schimba la mine, dacă ar fi posibil. Faptul că Gabriel Stati e Preşedinte de Onoare, iar Igor Dobrovolschi, unicul campion olimpic din fotbalul moldovenesc, e antrenor principal e o onoare pentru noi, dar şi o responsabilitate mai mare – nu putem să-i dezamăgim.

Cât aţi investit în dezvoltarea clubului şi care este suma maximă pe care sunteţi gata s-o investiţi?
N-am stat să calculez, dar de când am preluat clubul, bugetul anual al FC Dacia nu a fost mai mic de 1 mln. de dolari pe an. Trei ani înseamnă minim trei milioane. În acest sezon planificăm să dublăm bugetul, pentru că intenţionăm să cumpărăm o bază de antrenament şi să punem temelia propriei şcoli de fotbal - orice club serios are nevoie de discipoli. Sunt proiecte de lungă durată – discipoli proprii vom avea abia peste 6 ani. Ar fi o prostie să spun că nu există o limită a investiţiilor, pentru că viaţa se poate schimba radical în orice moment. Dar dacă viaţa mea va continua în acelaşi ritm şi afacerile se vor dezvolta la fel, atunci nu vom avea nici un fel de limită. 

Aţi spus de mai multe ori că aveţi intenţii serioase în privinţa clubului, iar aceste proiecte le confirmă. Ce v-ar face să renunţaţi la Club şi să părăsiţi echipa?
Nimic. Cel puţin deocamdată nu văd nici un motiv pentru care aş putea măcar să încep să mă gândesc la posibilitatea de a părăsi Dacia.

În ultimele câteva luni aţi achiziţionat mai mulţi jucători străini. Cum reacţionează echipa, cum se acomodează ei? Prea mulţi jucători noi nu influenţează negativ asupra spiritului de echipă?
Coloana vertebrală a clubului o constituie fotbaliştii care au fost chemaţi să joace pentru selecţionata Moldovei – portarul Evghenii Matiughin, Denis Ilescu, Dumitru Popovici, Eugen Gorceac, Victor Bulat, Andrei Cojocari, Serghei Namaşco. Nu cred că mai există vreun club de fotbal în lume, la care să joace atât de mulţi membri ai selecţionatei. Băieţii ştiu că eu ţin foarte mult la ei, comunic cu ei probabil mai mult decât orice alt patron de club. Dar scopul nostru principal este acumularea punctajului, ca să ocupăm un loc cât mai bun în clasament. Aşa că jucătorii noi se aleg în aşa fel, încât să se încadreze în echipa deja formată şi să poată adopta stilul echipei. Fiecare fotbalist îşi dă seama că jucătorul nou vine pe locul cuiva. Asta îi face pe cei din echipă să se gândească - poate că nu depun suficient efort, apoi încearcă să demonstreze că sunt buni şi nu-şi vor ceda locul uşor. E o concurenţă sănătoasă, benefică pentru dezvoltarea clubului.

Dvs. mergeţi la toate meciurile şi chiar la antrenamente. De ce?
Eu pun suflet în asta şi cred că trebuie să ştiu totul până în cele mai mici detalii. Şi apoi, avem o înţelegere în interiorul echipei – la sfârşitul acestui sezon cel mai util jucător va primi un automobil, un BMW. Ideea a apărut după meciul cu Zeta. Contează comportamentul şi atitudinea lor atât la meciuri, cât şi la antrenamente. Le dau note fotbaliştilor după fiecare meci. E un fel de document intern, la care ei au acces şi pe care îl urmăresc.

Am citit că oferiţi automobile şi fanilor.
Fotbalul are mare nevoie de fani. La meciurile din Moldova vin mii de spectatori, deşi ar trebui să vină zeci de mii de oameni. Aşa că noi încercăm să-i atragem prin intermediul unor campanii, loterii, premii. Când tribunele sunt pline şi gălăgioase, fotbaliştii sunt motivaţi să dea tot ce au mai bun. Desfăşurăm acum campania „Fii alături, susţine Dacia şi câştigă un automobil!”, în cadrul căreia vom oferi două automobile până la sfârşitul acestui sezon. Mi se pare frumos să cumperi un bilet de 30 de lei pentru un meci şi să câştigi un automobil. Noi nu am căutat o variantă ieftină şi nici nu am calculat câte bilete trebuie să se vândă pentru a ne acoperi cheltuielile. În plus, la fiecare meci jucat pe teren propriu oferim şi premii mai mici – electrocasnice şi atributica clubului.

Fotbalul moldovenesc poate deveni o afacere profitabilă?
Astăzi fotbalul ca bussines nu este profitabil. Trebuie să devenim campioni, să avem o bază de antrenamente şi o şcoală proprie. Aşa s-a întâmplat că 10 ani de victorii ale echipei Sheriff au coincis cu 10 ani de existenţă a echipei Dacia. Poate că menirea noastră este să întrerupem această tradiţie. Devenind campioni, vom putea atrage sponsori serioşi şi vom trece la un alt nivel. Cred că asta se va întâmpla în următorii 3-4 ani.

Ce le lipseşte fotbaliştilor moldoveni pentru a ajunge în fotbalul internaţional?
Fotbalul este un sport scump. Pe fundalul cluburilor europene cu care am putea concura bugetul nostru este mic. Vizita lui Michel Platini demonstrează că fotbalul european e gata să ne întindă o mână de ajutor. Talente şi doritori avem. Trebuie doar să administrăm corect resursele. Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, domnul Pavel Cebanu, înţelege foarte bine acest lucru şi depune un efort considerabil pentru a atrage potenţiali investitori, fiindcă două stadioane pentru întreaga ţară e foarte puţin. Este nevoie de terenuri pentru copii, deoarece fiecare copil care a intrat azi în lumea fotbalului, a plecat din stradă, unde nu se întâmplă deloc lucruri bune.

Investiţi mult în FC Dacia. Probabil că toată lumea se întreabă de unde vin aceşti bani. Ce fel de afaceri aveţi, din ce vă câştigaţi existenţa?
Fac afaceri de 20 de ani. Cea mai importantă afacere la moment este uzina din Kazahstan care produce îngrăşăminte. Un şir de afaceri au fost lansate încă mai demult – restaurante, centre de business, toate concentrate la Moscova. Există şi câteva proiecte în domeniul retail-ului. În esenţă, banii pe care îi investesc azi în fotbal au fost câştigaţi până acum.

Am citit că familia din care faceţi parte e prima în topul familiilor ruseşti cu cele mai mari afaceri. Cum vă simţiţi în această ipostază?
E dificil. Veniturile familiei provin din afaceri în domeniul petrolului şi gazelor, dar eu nu mă implic deloc în această direcţie. Afacerile mele sunt o improvizaţie. Îmi place să încep ceva nou, să fac ceva în permanenţă. Nu mi se întâmplă să pun afacerea pe roate şi să mă plictisesc. Desigur, nici un proiect nu se poate realiza fără suport financiar. Acesta este avantajul meu – familia mă susţine de fiecare dată când am nevoie. Dar asta nu înseamnă mai puţină responsabilitate, din contra – ştiu că mă urmăreşte cineva şi nu pot dezamăgi.    

De ce nu investiţi în afaceri cu petrol?
Pentru că nu pricep nimic în acest domeniu. Tot ce ştiu despre produsele petroliere este că ele îmi alimentează maşina sau iahtul. (zâmbeşte) e plan internaţional, actele de caritate sunt un fel de „must-do” pentru familiile înstărite. E valabil şi pentru dvs.?

Până la 17 ani am locuit în Republica Ceceno-Inguşă, în oraşul Groznîi. Am absolvit şcoala acolo. Chiar dacă sunt în Moldova acum, oricum mă simt parte din această ţară - Inguşetia, care, deşi e cea mai săracă republică din Rusia, rămâne patria mea şi îmi este foarte aproape. Încercăm să ajutăm cum putem –  angajăm la serviciu, aducem ajutoare la spitale, susţinem refugiaţii. Dar nu prea vorbim despre asta, pentru că nu avem intenţia să ne facem publicitate în acest fel. Şi în Moldova suntem gata să dăm o mână de ajutor - am ajutat sinistraţii, casele de copii. Întotdeauna am considerat că oamenii bogaţi au datoria de a-i ajuta pe cei mai necăjiţi. Promit că astfel de acţiuni vor continua.

Urmăriţi, probabil, ce scrie presa despre dvs. Care a fost cel mai neplăcut neadevăr pe care l-aţi citit despre dvs. ?
În general urmăresc presa, îmi este interesant. Comunic cu plăcere cu jurnaliştii, dar, cu tot respectul faţă de presă, ca om de afaceri îmi dau bine seama că cu 1000 de dolari poţi să calomniezi pe oricine şi să scrii despre un om lucruri pe care nu le-a făcut niciodată. În aşa-numitele războaie corporative presa este unul din instrumentele utilizate pe larg. Articolele în care eram învinuit de ceva erau legate strict de business. Toate, de fapt, erau făcute la comandă, iar informaţiile s-au dovedit a fi neadevărate. Presa moldovenească, în principiu, reflectă activitatea mea în FC Dacia şi o face obiectiv şi cu mult tact.

Ce alte interese şi hobby-uri aveţi în afară de fotbal?
Îmi place să călătoresc, merg cu plăcere în diferite ţări şi locuri frumoase. Îmi place marea, ador plimbările cu iahtul, îmi place să pescuiesc. Din sporturi îmi mai plac tenisul de masă şi de câmp, baschetul, biliardul, urmăresc hocheiul. Înainte îmi plăcea şi boxul, dar acum luptele mi se par plictisitoare.

Care este echipa dvs. de fotbal preferată, în afară de FC Dacia, desigur?
Sunt fan Iuventus din 1989. Am urmărit evoluţia echipei, am fost la multe meciuri şi am avut emoţii pentru ea. Dacă Dacia ar juca cu Iuventus, desigur că aş susţine Dacia. Îmi place şi Manchester, şi Barcelona, pentru stilul de joc şi cel de echipă.

Cum a fost copilăria dvs., care vă sunt cele mai frumoase amintiri?
Am fost recent la Moscova şi cineva a remarcat că sunt mai calm, m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am răspuns că în sfârşit am posibilitatea să fac lucruri frumoase pe care nu le pot face oamenii care locuiesc la Moscova sau în alte oraşe mari. Lucrurile simple îmi fac plăcere şi îmi amintesc de copilărie, când alergam desculţ prin iarbă şi ne stropeam cu apă în curte. Nu am avut o copilărie bogată şi nu am fost un copil alintat. Trăiam destul de greu.

Povestiţi-ne despre copiii dvs. Cât timp le acordaţi şi după ce principii îi educaţi?
Am trei copii pe care îi ador – o fată de 7 ani şi doi băieţi, unul de cinci şi unul de doi ani. Timp am foarte puţin. Pentru că am afaceri în diferite regiuni, călătoresc mult. De educaţia lor se ocupă soţia şi mama mea, fapt pentru care le mulţumesc. Acum ei stau cu mine la Chişinău şi ne vedem mai des. Fata merge aici în clasa întâi, iar băieţii - la grădiniţă. Copiii trebuie să aibă diferite ocupaţii - cu cât mai puţin timp liber au, cu atât mai bine. Cred că orice copil trebuie să poată înota, e un sport sănătos şi util în viaţă. Băieţii trebuie să ştie să joace fotbal. Cu fata e altceva, eu mă conduc de principiile din tradiţia caucaziană. Ei îi place să deseneze, îi place muzica şi se comportă ca o adevărată domnişoară, sunt mulţumit de asta. S-a născut de ziua mea, când am împlinit 30 de ani, aşa că e fata tatei.

Aţi fi de acord ca feciorii dvs. să devină fotbalişti profesionişti? Sau îi veţi convinge să aleagă studiile, aşa cum au făcut părinţii dvs.?
La un moment dat trebuie să alegi între sport şi studii, pentru că nu poţi deveni sportiv de performanţă fără să te dedici în totalitate sportului. În lume sunt mulţi sportivi semidocţi - au abandonat studiile, au făcut sport şi au devenit vedete. Acum îl înţeleg pe tata – locuiam în Groznîi şi în acea perioadă şansele de a ajunge undeva mai departe erau mici. El a vrut ceva mai bun pentru mine, a spus că fotbalul trebuie să rămână o distracţie în viaţa mea. Nu-mi pare rău că l-am ascultat, chiar îi sunt recunoscător. Dar în ultimii ani situaţia s-a schimbat considerabil. Dacă ai talent, măiestrie, forţa necesară, poţi ajunge departe, indiferent de ţara de origine. Sunt suficienţi fotbalişti care joacă în cluburile mari şi au un salariu echivalent cu toate salariile fotbaliştilor din ţara lor natală la un loc. Dacă băieţii mei vor avea talent şi dorinţă, îi voi încuraja.

Aveţi fraţi, surori?
Am o soră, care stă la Moscova, e căsătorită şi are doi copii. Am avut şi un frate mai mic, pe care l-am pierdut în februarie anul acesta. Mi-a fost foarte greu, dar activitatea în clubul Dacia m-a ajutat să trec peste aceste momente foarte dureroase. Foarte puţini oameni cunosc acest detaliu.

Ce planuri de viitor aveţi, pe termen scurt şi lung?
Cu FC Dacia planurile sunt clare şi nu se schimbă – să acumulăm cât mai multe puncte şi să ocupăm un loc de frunte în clasament la finalul sezonului. Sper că vom impulsiona dezvoltarea fotbalului în toată ţara. Deja se simte o schimbare, echipe ca Milsami, Olimpia, Academia, Iskra-Stal încep să se mişte. Sunt cluburi cu care concurăm, la nivel de municipiu sau de ţară, dar eu întotdeauna le-am mulţumit duşmanilor şi oponenţilor mei, pentru că ei m-au făcut mai puternic. În domeniul afacerilor am câteva idei şi proiecte. Vreau să organizez aici o structură comercială, care va ocupa un loc important în businessul din Moldova şi va reuni sute sau chiar mii de oameni. Intenţionăm să lansăm în Moldova reţeaua de magazine „Peateorocika” - în jur de 200 de magazine care le vor oferi oamenilor preţuri mai accesibile. Avem interese în domeniul retail. Pe acest segment sunt o serie de „actori”, dar reţelele lor sunt foarte mici comparativ cu ceea ce vrem noi să facem.

Aveţi un vis care să nu aibă legătură cu fotbalul?
Visez să fiu fericit. Eu consider că un om fericit e cel care poate să moară împăcat, să se uite înapoi şi să fie mulţumit de ceea ce a făcut, să poată spune că a fost un părinte, un frate, un fiu, un prieten bun. Viaţa e mai grea pentru bărbaţi, pentru că ei au mai multe responsabilităţi, ei trebuie să-şi poată aduna forţele şi să găsească o ieşire din fiecare situaţie. Eu întotdeauna am învinuit bărbaţii pentru orice, femeile nu sunt vinovate niciodată.


Text: Irina Tribusean.
Foto: Igor Schimbător