![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
„Dreamscapes. Contemporany Imaginary Realism. 2009” este prima ediţie a unui album de excepţie, apărut în Olanda, cu cele mai bune lucrări ale 50 de pictori realişti din întreaga lume. Am avut deosebita plăcere să-l descoperim şi să-l admirăm aici pe pictorul nostru Iurie Matei, alături de nume sonore ale artei contemporane – cehul Lukas Kandl, americanul Michael Parkes, israiliteanul Boris Shapiro.
Iurie Matei este prezent în ediţia olandeză cu două lucrări, „Sonata lunii pentru surdomuţi” şi „Lecţie de matematică pentru Patrick Suskind”, completînd cu succes universul de astăzi al celor pasionaţi de realismul magic, realismul fantastic şi suprarealism, într-un cuvînt realismul imaginar. Cu unii colegi de carte, Matei este şi coleg de galerie, „Beeldkracht” din Rotterdam, unde maestrul expune de mulţi ani.
De fapt, „povestea olandeză” a început acum zece ani, absolut întîmplător, cînd dl Matei a făcut cunoştinţă cu un reprezentant al OSCE, originar din Olanda, care în viaţa lui nu s-a interesat de pictură şi nu cumpărase pînă atunci nici un tablou. Cei doi s-au împrietenit atît de strîns, încît dl Gerrit Timmer l-a ajutat pe prietenul său de la Chişinău în organizarea unei expoziţii solo la Centrul de Artă din Amsterdam. Lucrările lui au interesat destul de repede galeriştii olandezi, care l-au şi luat sub aripa lor. Odată intrat în circuitul internaţional, Iurie Matei a putut să răsufle, într-un fel, uşurat, căci putea să lucreze în voie, fără a se gîndi la promovare. Anual, maestrul poate vinde în Europa de la 5 la 10 lucrări, un lucru destul de bun. Asta fără a lua în considerare admiratorii de acasă şi iubitorii de artă din Ucraina şi Rusia, unde are artdealeri. Una dintre cele mai solicitate lucrări ale lui Iurie Matei din ultimul an a fost „Sursa de infecţie”, ce reprezintă capul lui Lenin şi gîndacul nichiforul roşu. Tabloul a fost pictat în trei variante: unul a fost cumpărat de un diplomat suedez la Bucureşti, altul - de un colecţionar olandez şi al treilea - de un basarabean. Astăzi, maestrul lucrează la o pictură impresionantă de mari dimensiuni, în stil grotesc, ce va include aproximativ 40 de personaje din actualitatea politică moldovenească. Lucrarea se va numi „Dejunul comunist” şi va fi expusă în 2010 în Olanda. Probabil, aceasta va fi prima pictură dintr-o serie politică grotescă pe care Iurie Matei o planifică pentru următorii ani.
Pe lîngă munca de atelier, Iurie Matei are în grija sa anul I pictură din cadrul Academiei de Arte, dar şi cîţiva masteranzi, destul de buni după părerea lui. În ceea ce priveşte colaborările teatrale, ultima s-a produs cu Teatrul rus „A. P. Cehov”, pentru spectacolul „Fraţii Karamazov”, în regia lui Sandu Vasilachi. În 2009, Matei s-a produs şi în calitate de pictor-şef al filmului „Generaţia P” după cartea cu acelaşi nume a scriitorului rus Victor Pelevin şi tot lui îi aparţin decorurile din pelicula cinematografică „Ogni pritona”, în regia cunoscutului jurnalist, prezentator şi regizor Alexandr Gordon, a cărei premieră este planificată pentru 2010. (R. T.)

shanee40@mail.ru