VIP Magazin
10 Februarie 2012
Print
Print
Print
Print
Gala Albă a TIMPULUI
Ianuarie 2007, Nr. 33-34

Gala Albă a TIMPULUI

Comentează   |   Cuprins

Primii laureaţi ai Galei Albe a TIMPULUI, desfăşurată la sfârşit de an în incinta Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale”, au fost cinci tineri jurnalişti şi 16 personalităţi din viaţa socială care colaborează activ cu ziarul, îl susţin şi-i promovează bunul nume.

TIMPUL a mai premiat zece politicieni ai anului care, în pofida culorilor politice, au acceptat în unanimitate invitaţia jurnaliştilor de la această publicaţie şi şi-au ridicat personal premiile, însoţite de câte o şarjă amicală din partea caricaturistului Alex Dimitrov şi de câte o epigramă la fel de amicală semnată de Ion Diviza. Toţi invitaţii au primit din partea ziarului câte un fular alb, un semn de apartenenţă „politică” la unul dintre cele mai citite ziare din ţară.

Premiile TIMPULUI

Nicolae Andronic – „Găgăuzul anului 2006”
Oleg Serebrian – „Întoarcerea fiului rătăcitor”
Dumitru Diacov – „Tot pe drum, tot pe cărare”
Eduard Muşuc – „Om de stat”
Dumitru Braghiş – „Doamne, ocroteşte-i pe români”
Dorin Chirtoacă – „Continuitatea neamului”
Veaceslav Untilă – „Sărut, femeie, mâna ta”
Vitalia Pavlicenco – „Nasc şi la Moldova femei”
Serafim Urechean – „Călătorului îi stă bine cu drumul”
Vasile Ursu – „Flori de liliac”


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-14°