VIP Magazin
11 Februarie 2012
Print
Print
Print
Print
10 minute de glorie ale Valentinei Vidraşcu
Iunie 2007, Nr. 38

10 minute de glorie ale Valentinei Vidraşcu

Comentează   |   Cuprins

Iaşi. 8, 9 şi 10 a lunii mai. Sala Polivalentă adusă la pretenţiile unei locaţii în care trebuie să încapă 400 de fete frumoase, peste cincizeci de designeri vestimentari, câteva duzine de hair-stilişti şi make-up-işti. Fotografi, regizori, echipe TV, presă şi mii de ieşeni pasionaţi de modă.  

A zecea ediţie a Romanian Fashion Week. Raiffeisen Bank şi-a asumat toate costurile. Bani mulţi de tot. În timp ce la Chişinău e încă o linişte jenantă, moda românească îşi ia avânt. Am văzut în premieră cum arată industria modei. Modele cu picioare fără sfârşit prăbuşite, între două repetiţii, pe canapele din piele. Ţigări cu urme de ruj fumate până la capăt şi omorâte, cu stil, în scrumiere. Tone de apă plată şi cola light gratis. Oboseală. Fum. Rumoare.Muzică. Astea sunt culisele unui eveniment sclipitor ca „romanian fashion week”.  

Unele colecţii ne-au amintit de moarte. Altele, de importanţa consumului de apă plată cu lămâie. Unele ne-au dus în Londra secolului XIII. Unele au fost fantastice. Altele, kitsch. Ale designerilor cu nume au fost sofisticate. Sexy. Colecţia Valentinei Vidraşcu, singura moldoveancă de peste Prut, a avut clasă. În două luni, Valentina  a creat, din stofele alese la Milano şi Paris, colecţia „Drăgaica”, ce ne-a amintit de vară şi de Sânziene. După ce am văzut moarte, londră, sexualitate, gust, dar şi lipsă de gust, moldovencele noastre au adus pe podium soare, culoare şi miros de spice coapte. “E tare de tot”, se minunau, entuziasmaţi, criticii de modă.

Zece minute. Doar. Atât ţine o prezentare. Zece minute de aplauze plus câteva ore de felicitări contra 480 de muncă, căutări şi emoţii. Valentina Vidraşcu zice că merită. (r. c.)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-19°